Despre Splendid

Paradisul dulciurilor, pe bune

Suntem o cofetărie de familie din Brașov. Facem torturi și prăjituri în laborator propriu, în fiecare zi, pentru oameni pe care de multe ori îi cunoaștem pe nume.

Masă dulce aranjată de Cofetăria Splendid
Cine suntem

Am rămas la aceleași rețete

Totul a început într-un laborator mic de pe strada Dimitrie Anghel. Nu am vrut niciodată să devenim o fabrică — am vrut ca amandina de azi să aibă exact gustul celei de acum douăzeci de ani.

Între timp am deschis puncte de lucru în Kaufland Stadionului, în cartierul Tractorul, în Sânpetru și în Sfântu Gheorghe. Producția a rămas însă în același loc, cu aceiași oameni în bucătărie.

Ce facem în fiecare zi e simplu: blaturi coapte dimineața, creme făcute pe loc, decor lucrat manual. Nimic congelat, nimic cumpărat gata și decorat de noi.

Doboș, prăjitură clasică de casă Savarină cu frișcă
Principiile noastre

Patru lucruri de la care nu ne abatem

Zilnic, nu la stoc

Vitrina se umple în fiecare dimineață. Ce nu se vinde nu ajunge a doua zi la raft.

Spunem când nu se poate

Dacă un model nu iese bine sau nu avem timp, îți spunem din prima. Preferăm un „nu" unui tort ratat.

Termenul e termen

Tortul e gata la ora stabilită. Într-o zi de eveniment, întârzierea noastră ar fi problema ta.

Clienți, nu comenzi

Majoritatea celor care ne calcă pragul revin. Asta e singura statistică pe care o urmărim.

Din vitrină

Clasicele care se fac în fiecare zi

Amandină

Amandină

Blat de cacao însiropat, cremă de ciocolată, glazură. Reper absolut.

Savarină

Savarină

Aluat pufos însiropat, frișcă naturală multă. Se mănâncă din două înghițituri.

Doboș

Doboș

Foi subțiri, cremă de ciocolată și caramel crocant deasupra.

Profiterol

Profiterol

Choux cu frișcă și înghețată, înecat în ciocolată caldă.

Hai să facem ceva dulce

Spune-ne ce sărbătorești

Ne trimiți ideea, noi îți spunem în aceeași zi ce se poate face, cât costă și când e gata. Pentru torturi personalizate, comanda se face cu minimum 48 de ore înainte.

Vezi coșul 0